de mana cu Dumnezeu
Habar nu ai cu cata usurinta se asezau cuvintele pe hartie, mai demult. Dar acest fel de a ma desfata in jocul de cuvinte, pare consumat, caci cred cu toata fiinta in altele mai pretioase, asa cum e, timpul petrecut cu un necuvantator, sub orice forma mi s-ar infatisa el.
Parca nimic din ce am de spus nu s-ar potrivi timpurilor in care traim si cred ca asta e un motiv destul de serios, sa te ascunzi sau sa te retragi in tacere.
Si totusi, uite ca nu am renuntat de tot. Poate ca, pentru unii ca mine, aceste cuvinte se aseaza intr-un tablou frumos, de admirat. Sau poate aceste cuvinte se vor defini intr-o harta a sufletului, in care unii se vor regasi. Ce poate intrece sentimentul regasirii de sine?!… Nimic. Pentru ca dupa aceasta senzatie alergam toata viata si o cautam in oameni, in alte fiinte, in lucruri, in locuri, in experiente, in spiritualitate, in Dumnezeu.
Cuvintele ar trebui sa ne fie unelte de zidire, dar cati dintre noi pot spune ca le-au folosit intru aceasta ?!…
Asadar, filozofia asitica pare sa fie una de bun simt si atat de in armonie cu dezideratele noastre, cu nazuintele noastre spirituale. Cel mai multi mi place postul vorbirii. Oare realizam cat de mult distrugem folosind doar cuvinte ??!… Cine se mai gandeste la cat de incarcata poate fi propria constiinta, cand prezentul incearca prin toate formele sa il excluda pe Dumnezeu din aceatsa experienta a noastra ?!…
Nimeni nu-si mai face autoanaliza, la ce a spus, ce a facut, ce a gandit, ce a simtit. La ce se asteapta omul, cand pune alte lucruri mai presus de Creator, doar pentru simplul fapt ca a descoperit penicilina.
Desigur e o ironie slaba. Dar oamenii nu mai inteleg si nu mai accepta ca sunt produsul unui Creator si ca insasi viata se datoreaza LUI. Tot ce ai omule, LUI i se datoreaza si EL spune clar, ca daca nu urmezi calea catre viata, vei pieri, pentru totdeauna. Chiar nici asta nu mai conteaza, si unii dintre noi isi asuma decizia, de a nu urma calea catre viata. Vreau sa fim cinstiti si sa recunoastem ce am ales. Si asta traim azi. Unii raman fideli creatiei initiale, altii vor altceva, chiar daca asta ar insemna sfarsitul total. Ti se permite sa decizi si multi decid. Prezentul zugraveste segregarea. Si aceasta impartire nici macar nu tine de bine sau de rau, in forma pe care noi o definim si intelegem. Poate in asta sta toata perfidia acestor vremuri, caci sub masca zambetului si al binelui, e posibil sa nu IL mai gasesti pe Dumnezeu.
Vezi ?!… Avem cuvinte sa ne ascundem intentiile dupa ele si sa le folosim in scop marsav, dar atat de naiv incat, poate nu intelegem ca ele participa la decaderea noastra.
Omul nu mai simte. Omul a inghetat. Si atunci e normal sa pretuiesc timpul petrecut cu necuvantatoarele, care inca, IL mai au pe Dumnezeu.
