Final de 2024 si inceput de 2025….

De la dureri de stomac ce ma sacaiau si nu imi permiteau sa mananc si sa am o existenta asa cum obisnuiam, la un diagnostic pe care nu am reusit sa-l constientizez nici pana acum, dar pentru care, am facut ce trebuia facut, cu sprijinul unui om-inger, ce mi-a fost daruit de bunul Dumnezeu, sa ma protejeze si sa-mi fie planeta, in momente cand nu vrei altceva decat…sa nu te mai doara si sa te odihnesti.

De ceva vreme, ceea ce era prioritar pentru mine si mi-a schimbat felul in care calatoream prin viata, erau cateva sufletele de care ma ingrijeam sa primeasca un pic de iubire, din partea omului. Cumva ma gandeam sa incerc sa inclin balanta spre lumina, sa aduc macar o raza firava, in sufletul creaturilor alungate, haituite, ranite, flamanzite, suferinde si ignorate de om. Durerea lor era incoparabila cu a mea.

Curand, Gri, plecase la ingeri, rapusa fiind, de un cancer. Tot timpul am simtit, ca ea a plecat, ca eu sa traiesc. Asta e regula Universului, a vietii, un suflet pleaca, ca altul sa vina sau sa ramana. Totul cu voia Lui Dumnezeu. Ce poti sa faci cand nu detii tu controlul?!… Accepti ceea ce esti si il rogi pe Dumnezeu sa nu iti dea drumul la mana. In 4 ianuarie au trecut deja doua luni de la interventia chirurgicala. A fost cumplit sa accept ca trebuie sa renunt la un organ. Nu am avut in viata mea o taietura, o fractura, nimic. Pentru mine, trupul e unul din cele mai de pret daruri divine, caci in el, salasluiesc – e casa mea. M-am straduit sa am o relatie buna cu el si sa-i ofer cele necesare, ca sa putem face posibila existenta mea, aici.

A fost un an cu multa suferinta nespusa…. Nu puteam sa ajut pe cat inima ar fi vrut. Era un chin.

Nu imi mai doream nimic,decat sa imi vad creaturile fericite si in siguranta. Asta era ceea ce conta. Si vine un timp cand omul trebuie sa inceteze sa mai traiasca in bula lui de egocentrism si sa incerce sa traiasca daruind acolo unde este nevoie. Suferinta si lipsuri sunt in atatea locuri si la oameni si la alte creaturi.

Fiecare sa isi indrepte atentia si energia acolo unde il ghideaza inima. Nepasarea semenilor mei, doare. Rautatea semenilor mei e aproape imposibil de digerat. De mult mi-am spus ca nu imi aflu locul intr-o lume in care troneaza rautatea…., pentru ca nu vreau sa fiu altceva decat ceea ce sunt, doar pentru a fi acceptata. Lor nici nu le pasa…., ca tu ti-ai vandut sufletul ca ei sa te vada si tot nu te vad.Ei sunt atenti doar la imaginea din oglinda. Iubirea a ramas doar in verbe… Iar sufletele se ofilesc. Si uite asa, dispare incet incet, lumina din lume. E tot mai frig, pentru ca iubirea nu mai traieste in inimi, ci doar in verb.

Dar Dumnezeu a mai creat atatea alte minuni pe acest Pamant si tot ce sufletul meu vrea sa vada si nu gasesc la om, gasesc in alta parte. Mi-e dor Doamne de neprihanire….. Si Dumnezeu imi spune: “priveste in jurul tau si sigur o vei gasi…., caci am lasat-o in atat de multe suflete…, doar priveste cu ochii inimii”

Mi-e dor Doamne, sa mai vad gingasie, puritate si dragalasenie….. Si Dumnezeu imi da. Cand ceri, Dumnezeu iti da, intotdeauna. Pentru mine au cerut altii. Dumnezeu a lucrat pentru mine prin multe suflete minunate. Si insasi existenta mea ar trebuie sa fie multumire pentru darul Sau, prin sufletele pe care le-a ales, sa ma ocroteasca, intr-un fel sau altul.

Dupa nebunia spitalizarii, revederea cu prietenii mei blanosi, a fost pansamentul de care sufeltul meu avea nevoie. Am rezistat o luna sa ma tin la distanta de ei,dar apoi, gata, caci nu mai puteam de dorul lor. Anica obsinuia sa stea cu mine. Cand am plecat, nu am stiut cum sa-i spun ca voi lipsi si va ramane un timp singura… Mi se rupea sufletul, caci stiu cat ma iubea…

Si ca sa fie necazul complet, Pustiulica, pisoiul gasit in gradina din fata blocului, unde a locuit tatal meu, si-a fracturat femurul,dupa o cazatura de pe perdea. Va vine sa credeti?!… Cazatura de la un metru inaltime. Doar dupa doua zile l-am dus la doctor. Cine s-ar fi gandit ca e fractura?!?… Ca animalutele nu urla ca noi, la orice fel de durere. Ele sufera mult in tacere. Cand a cazut a mieunat de cateva ori si gata, asta a fost tot. Apoi, am vazut ca nu mai calca pe picior, iar privirea ii era ingrozita. Privirea aia a lui, mi-a dat de inteles ca ceva nu e in regula. Nu mai statea cu celelalte pisici,se ascundea intr-un culcus si ramanea acolo, ceea ce nu era obisnuit pentru el. Dar Dumnezeu a lucrat si pentru el, printr-un om minunat, un om ales, sa vindece, sufletele ca el. Si uite asa, am avut langa mine, pe cineva asemenea. Eram doi in convalescenta si cu taieturi. Eu si Pustiulica.