Motă Păt…..

ieri după-masă când am coborât din mașină,mă uit spre locul special pregătit, unde las mâncare pentru pisicuțe și îl văd pe Motă Păt. Cine este Motă Păt?… Un motan care vine din când în când la mâncare și care se alintă de fiecare dată când interacționăm, răsplătindu-ne cu afecțiune si tandrețe. Este extrem de răbdător si ințelegător. De fiecare dată, așteaptă cuminte in fața blocului, până revenim cu de-ale gurii.

De data asta, stătea nemișcat și nu reacționa defel, la chemările noastre. I-am văzut gurița murdară și am ințeles imediat că e ceva în neregulă cu el. Am crezut că a fost lovit de vreo mașină, dat fiind că am mai experimentat asta, cu Alba, o alta pisicuță ce se aciuise la mâncare. Ne-am apropiat de el și am văzut că obrazul drept era foarte umflat si că avea o mușcatură sub ochi. Era foarte flămând și ne-a arătat că ar fi bine să îi dăm ceva de mâncare. Dar eram eram ingrijorați de starea lui. Așa că, am luat cutia lui Fly si l-am băgat în ea. L-am dus in casă si i-am dat o farfurioară cu ficăței de pui. Desigur că a mancat imediat mai mult de jumatate din porție. între timp, am transmis un mesaj singurului medic veterinar, care stiu că răspunde tot timpul la mesaje și dacă este în Zalău, m-ar putea primi cu Motă Păt. Din fericire pentru pisoi, medicul mi-a răspuns, era la cabinet. Și deși era duminică, el era acolo să ajute animăluțele ce aveau nevoie urgentă de el. Clinica lui o pot declara ca un fel de Urgență pentru animale. Am răsuflat ușurată că il pot duce pe Motă Păt la medic. Starea lui nu era bună.

Când am ajuns la cabinet, medicul tocmai aducea pe lume niste puiuți de cățel. Într- altă camera, era o pisicuță la perfuzie. Am ajuns cu Motă in sfârșit, pe masa pe care au stat si Fly, si Alba si Miska. Deși e un motan al străzii, a fost atât de liniștit, poate și din cauză că avea febră 40. A primit 2 injecții și a urmat ce a fost mai rău, curățarea rănii. Sângele a împroșcat peste tot…nu m-am putut uita. Am auzit doar cum Motă a câhâit amenințător de 2 ori. Totul a durat relativ foarte puțin și m-am bucurat că se terminase calvarul pentru el. Am decis să îl ducem acasă, deși urmează să mai fie vazut de vreo 3 ori, nu am vrut să îl las la cabinet. Am vrut să-i oferim un pic de confort, să se poată odihni, ăa il hranim cum se cuvine si să nu simtă ca l-am abandonat.

Mă doare sufletul pentru toată suferința lui, dar tot răul înspre bine. Se va vindeca rapid și va uita această experiență. Îl vom steriliza. Această mușcătură e posibil să se tragă de la luptele cu alți motani, din perioada de imperechere. Mai avem de sterilizat vreo 5 pisicuțe si motani. Nu vreau să vă zic nimic de costuri. Liniștea sufletească pe care o am, pentru că încerc să am grija de aceste sufletele abandonate, nu poate fi cuantificată în nimic. Toate rezervele și banii pe care i-aș fi folosit în alte direcții, merg spre pisicuțe. Și ele trebuie să se hrănească așa cum o facem și noi, zilnic.

Și acum vă spun așa, prefer sa folosesc ultimii mei bani pe hrană, pentru un animal flămând, decât să cheltui bani pe produse, pe care oamenii le-ar arunca sau nici nu s-ar uita la ele. Eu am invațat un lucru de la mama mea, să dăruiesc acolo unde nu este, acolo unde nu dă nimeni și unde nu merge nimeni, chiar dacă nu cunosc, chiar dacă nu e prieten, cunoștință sau familie, chiar dacă nu e din specia mea. La mama era ritual darul de mancare pentru oamenii sărmani și în special bătrâni care nu se mai puteau îngriji singuri și nu mai aveau pe nimeni. La mama era ritual să dea de mâncare unui animal si sa il ingrijească. Am trăit intr-o gospodărie cu multe animale. Mama era si medicul lor. Știa că le iubesc si că nu vreau să le văd suferind. De dragul meu, mama lăsa si pisicuțele si cațeii în casă, să îi am langă mine. Cred că m-am născut cu dragostea de animale in mine. Mutarea de la casă la bloc, m-a indepărtat de animaluțe, din păcate.

Si in general aversiunea față de animale a societătii, a celor din cercul meu de cunoștințe, preocupările și viață în general, m-au determinat să trec pe langă ele și să mă fac că nu văd nevoile lor. Asta până într-o zi, când am decis că nu e indiferența vrerea mea si că trebuie să fiu eu, așa cum simt.

Tiger, motanul pe care l-am luat in foster de Crăciun, in 2018, mi-a schimbat felul de a viețui.

Azi am multe pisicuțe in preajmă, incercând să le fac viața mai ușoară și mai frumoasă. Nu știu cît reușesc, dar,cel putin,știu că se simt iubite.